fbpx

video | Andrei Spînu, după ședința Comisiei pentru Situații Excepționale: „A fost anunțată stare de alertă în sectorul de gaze naturale”

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a făcut declarații despre deciziile Comisiei pentru Situații Excepționale, în contextul crizei energetice.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Am promis că vom continua să facem tot ce ne stă în puteri pentru protejarea cetățenilor de criza energetică. Avem o strategie clară.

A fost anunțată stare de alertă în sectorul de gaze naturale, pentru a preveni starea de urgență și a fi pregătiți. Este pentru ca instituțiile responsabile să întreprindă măsurile necesare”, a declarat Spînu.

Printre deciziile luate de Comisie se numără eliberarea și folosirea păcurii din contul rezervelor existente. De asemenea, Guvernul va veni cu măsuri compensatorii în scopul atenuării unei eventuale creșteri a prețului la gaze. Totodată, Energocom va primi mandat de a negocia și procura gaz de pe piețele din Ucraina și România.

Decizia integrală va fi publicată mâine după redactare, a adăugat Spînu

Comisia pentru Situații Excepționale a fost convocată astăzi, 13 octombrie, pentru a discuta situația în domeniul energetic. Prim-ministra R. Moldova, Natalia Gavrilița, a declarat că „negocierile nu sunt simple”, dar a dat asigurări că „nu vom rămâne fără gaz”.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button