fbpx

video | „Afacerea” profitabilă a doi bărbați din Telenești, deconspirată. Suspecții ar fi cultivat și comercializat marijuană

Astăzi, Procuratura oficiului „Nord” al PCCOCS anunță reținerea și plasarea în arest a doi membri ai unui grup criminal din raionul Telenești, specializat în creșterea și comercializarea marijuanei, pe care oamenii legii au ridicat-o și ar fi evaluată la circa 500.000 de lei pe piața neagră.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

În acest sens, plasarea în arest a fost precedată de percheziționarea domiciliului acestora, unde a fost depistată marijuană atât în stare verde, cât și mărunțită, pregătită pentru vânzare: cinci kg mărunțită și opt kg uscată.

Măsurile au demarat în luna septembrie 2019, fiind efectuate investigații complexe, drept urmare fiind documentată schema pusă la cale de către membrii grupului criminal. În cazul în care le va fi demonstrată vinovăția, bărbații cu vârsta între 53 și 55 de ani riscă o pedeapsă penală sub formă de închisoare pe un termen de la șapte la 15 ani.

Menționăm că operațiunea a avut loc în conlucrare cu ofițerii de investigație din cadrul Direcției nr. 4 „Antidrog” şi a Direcției „Nord” a Inspectoratului Naţional de Investigaţii al IGP, angajaţii Serviciului chinologic al IGPF al MAI.

Articole asemănătoare

Back to top button