fbpx

Veaceslav Platon cere tragerea la răspundere penală a Maiei Sandu, în România: „Pune presiuni asupra sistemului judecătoresc”

Omul de afaceri Veaceslav Platon a depus o plângere, în România, pe numele Maiei Sandu. În document, Platon denunță „acțiunile vădit ilegale” actualei președinte. Platon solicită tragerea la răspundere penală a Maiei Sandu pentru „comiterea mai multor infracțiuni în vederea preluării ilicite a bunurilor ce-i aparțin” omului de afaceri.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Maia Sandu, utilizând funcția sa pulbică pune presiuni asupra sistemului judecătoresc somând judecătorii să nu adopte decizii care i-ar permite lui Veaceslav Platon să-și întoarcă bunurile și valorile de care a fost deposedat ilegal în perioada anilor 2014-2017 de căte cetățeanul Vladimir Plahotniuc și persoane din anturajul acestuia, se arată într-un mesaj de-a lui Platon.

„Consemnăm o presiune directă și o somare necondiționată exercitată de către dna Maia Sandu, președinte al Republicii Moldova, asupra judecătorilor naționali din Republica Moldova în vederea impunerii acestora la adoptarea unor soluții în defavoarea intereselor mele sau companiilor gestionate de mine, sub pretextul combaterii unor presupuse riscuri împotriva sistemului național de securitate”, se arată în plângerea semnată de omul de afaceri.

Momentan, Maia Sandu nu a venit cu o reacție la plângerea lui Veaceslav Platon.

Amintim că, controversatul om de afaceri, Veaceslav Platon, condamnat în 2017 la 18 ani de închisoare pentru că ar fi obținut, prin scheme ilegale, aproximativ 1 miliard de lei de la Banca de Economii a Moldovei (BEM), apoi eliberat și rejudecat, a fost achitat luni, 14 iunie, de către magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, în dosarul fraudei bancare.

Articole asemănătoare

Back to top button