Un tânăr medic din Rusia, despre experiența în sistemul medical din R. Moldova: „După 4 luni de luptă stupidă – o valiză și țara următoare”

DoctorAlexEat, terapeut și student absolvent din orașul Krasnodar, a publicat pe contul său de TikTok mai multe videoclipuri în care a relatat despre experiența sa în sistemul medical din Republica Moldova. Acesta a relatat că s-a mutat în țara noastră pentru a se angaja în câmpul muncii și a învăța limba. Totuși, acesta spune că pleacă din R. Moldova după o „luptă stupidă” cu reglementările Ministerului Sănătății.
Tânărul specialist a citat celebra frază a lui Boris Elțin „Sunt obosit, plec”. Acesta a relatat că a fost indus în eroare de „informațiile despre muncă de pe internet, care sunt foarte limitate”.
Deși în mediul online ar fi citit că „există o recunoaștere reciprocă a diplomelor și o lipsă frenetică de medici”, medicul din Rusia s-a convins că „posturi medicale vacante nu sunt doar multe, ci sunt un număr foarte mare” în țara noastră.
Potrivit lui, un loc de muncă într-o clinică privată pentru un medic rus a fost găsit chiar a doua zi, iar apoi a urmat traducerea diplomelor și a altor documente, certificarea acestora de către un notar și trei luni de așteptare a unei scrisori din partea Ministerului Sănătății.
După ce a primit răspunsul, medicul Tiktoker a fost extrem de surprins. S-a dovedit că va trebui să plătească aproape 10.000 de euro pentru doi ani de studii în sistemul sanitar din Moldova.
„Costul educației și potențialul salariu – nu sunt deloc compatibile! Plătește 10.000 de euro pentru a primi 10.000 de lei?„, s-a mirat acesta.
Medicul din Rusia ar fi fost asistat de deputatul din Parlamentul Republicii Moldova, Radu Marian, față de care și-a exprimat recunoștința. Cel din urmă i-ar fi explicat că este imposibil să-și rezolve problema „din cauza legilor țării care acționează conform standardelor europene”.
„După 4 luni de luptă stupidă – o valiză, o gară și țara următoare”, a adăugat el, spunând că pleacă miercuri din Chișinău
Medicul și-a exprimat în mod repetat regretul față de „soarta Republicii Moldova și a instituțiilor sale medicale”.