fbpx

Un graffiti care înfăţişează delicateţea norilor, realizat pe un munte din Alpii elveţieni

Un graffiti monumental care înfăţişează delicateţea norilor şi îndeamnă la contemplare a fost realizat pe un munte din Alpii elveţieni.  Intitulat „Un nou început”, proiectul, cu o suprafaţă de 1.500 metri pătraţi, realizat de artistul francez Saype, în vârstă de 32 de ani, împodobeşte vârful Moleson din vestul Alpilor elveţieni.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Cred că trăim într-o lume foarte agitată şi avem nevoie de puţină delicateţe, iar norii sunt, în opinia mea, asemănători unui vis, cu imaginaţia”, a spus el citat de Agerpres.

„Pe când eram copiii, ne imaginam că norii iau diferite forme. Şi cred că acum este un moment când trebuie să respirăm – şi tot cu delicateţe – să învăţăm din nou să creăm, prin intermediul reveriei, lumea de mâine”, a mai spus artistul.

Cunoscut pentru graffiti-urile sale monumentale realizate pe iarbă şi care se văd cel mai bine de la înălţime, Saype a mai pictat în locuri precum o mahala din Africa de Sud sau pe pajiştea din faţa sediului european al Organizaţiei Naţiunilor Unite, de la Geneva.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button