fbpx

Un consilier local, veteran al războiului de pe Nistru, a fost reținut de așa-zișii grăniceri transnistreni

Sâmbătă, în jurul orelor 10:20, la pretinsul post vamal din s. Lunga, r-ul Dubăsari, teritoriu controlat de către administrația de facto de la Tiraspol, a fost reținut Valeriu Mitul, locuitor al satului Corjova, raionul Dubăsari, consilier local, veteran al războiului de pe Nistru și un activist civic pentru drepturile omului.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Pretinșii grăniceri i-au ridicat actele de identitate și l-au reținut timp de o oră la așa-numitul post vamal. Ulterior, aceștia i-au întors documentele și i-au înmânat interdicția de a intra în regiunea transnistreană, anunță Promo-LEX.

Asociația precizează că aceasta este a două reținere ilegală a lui Valeriu Mițul la un interval de două luni.

„Situația lui Valeriu Mițul este identică cu cazul altor doi veterani de război – Iurii Coțofan și Victor Timuș, care au fost reținuți în august 2020 de către pretinșii grăniceri, iar peste 1 oră de la reținere, acestora li s-au înmânat documentele emise de către „MGB-ul” local cu privire la interzicerea accesului în regiunea transnistreană.

În acest context, reiterăm problema reținerilor și restricțiilor abuzive efectuate de către administrația de facto de la Tiraspol și solicităm autorităților constituționale, inclusiv Biroului Politici de Reintegrare, să nu realizeze doar acțiuni birocratice și formale, dar să depună eforturi suplimentare pentru a preveni asemenea situații”, se arată într-un mesaj al asociației Promo-LEX.

Articole asemănătoare

Back to top button