fbpx

Turcia a „neutralizat” oficial de rang înalt al Partidului Muncitoresc din Kurdistan

Turcia a eliminat un oficial de rang înalt al Partidului Muncitoresc din Kurdistan (PKK), în zona unei tabere de refugiați din nordul Irakului, a anunțat agenția turcă de stat Anadolu, potrivit Reuters. Este a doua astfel de lovitură în mai puțin de o săptămână.

Hasan Adir a fost „neutralizat”  în urma unei operațiuni a serviciilor de informații ale Turciei, în apropiere de tabăra de refugiați Makhmour, care este situată la 180 de kilometri în interiorul Irakului și care adăpostește mii de kurzi turci din anii 1990, potrivit agenției.

Lovitura a venit la cinci zile după ce președintele Recep Tayyip Erdogan a spus că un alt lider PKK a fost eliminat în urma unei lovituri aeriene la Makhmour, pe care o descrie drept „incubator pentru terorisști”, scrie digi24.

Turcia susține că PKK, organizație desemnată ca fiind teroristă de către Statele Unite și Uniunea Europeană, a folosit bazele din nordul Irakului ca adăpost, de-a lungul insurgenței din sud-estul Turciei, care durează de decenii.

Turcia a intensificat operațiunile împotriva PKK în Irak, stabilind baze militare și desfășurând drone armate împotriva luptătorilor PKK din munți.

Ambasadorul SUA la ONU, Linda Thomas-Greenfield, care a vizitat Ankara săptămâna trecută, a declarat că le-a spus oficialilor turci că orice atac împotriva civililor la Makhmour ar viola dreptul internațional.

Un oficial turc a declarat, sub protecția anonimatului, că lovitura de săptămâna trecută nu a avut loc într-o zonă civilă și a avertizat că atacurile împotriva PKK vor continua.

Tabăra de refugiați de la Makhmour a fost înființată în anii 1990, când mii de kurzi din Turcia au trecut granița într-o mișcare despre care Ankara a spus că a fost provocată intenționat de PKK.

Articole asemănătoare

Back to top button