Foto simbol
Grupul de companii Trans-Oil, un lider pe piața autohtonă de grâne, susține decizia Comisiei pentru Situații Excepționale cu privire la introducerea uleiului de floarea-soarelui rafinat, dezodorizat, în lista produselor social importante.
„Considerăm că decizia aceasta, semnată de președinta Comisiei, prim-ministra Natalia Gavrilița, contribuie la stabilirea prețurilor finale pentru uleiul de floarea-soarelui și-l va face mai accesibil locuitorilor țării.
Noi, la rândul nostru, vom purta negocieri suplimentare cu distribuitorii și reprezentanții rețelelor în ceea ce privește construirea ulterioară a relațiilor bilaterale, ținând cont de noile prevederi legislative”, se arată într-un comunicat al Trans-Oil.
„Prin această declarație, noi dorim să subliniem – conducerii țării, cât și întregii societăți, că Trans-Oil este un grup de companii cu orientare socială. Misiunea noastră nu este doar realizarea ideilor de afaceri, ci și creșterea și dezvoltarea durabilă a economiei Republicii Moldova”, se mai arată în comunicat.
Poliția din Hîncești investighează circumstanțele producerii unui accident rutier grav, care a avut loc aseară…
Lovitură dură pentru clubul de fotbal Zimbru Chișinău. Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne…
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a „condamnat ferm” vineri seara încălcarea spațiului aerian al R. Moldova…
update 24 octombrie, 12:00 | În urma examinării aparatului de zbor depistat în extravilanul satului…
update 24 octombrie, 12:30 | Poliția Capitalei anunță despre identificarea și localizarea șoferului care ar…
Consiliile locale vor putea stabili tarifele pentru parcările publice cu plată, iar șoferii care nu…