fbpx

Trafic de copii în cazul a cinci minore și practicarea prostituției de către o tânără. Un bărbat, condamnat la 12 ani închisoare

La insistența procurorilor din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a condamnat un tânăr din Drochia cu vârsta de 21 de ani la 12 ani închisoare pentru trafic de copii și proxenetism.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.
Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Tânărul își recunoaște vinovăția, iar potrivit legii, este aplicată procedura simplificată, cu o pedeapsă redusă, care exclude detențiunea pe viață. Urmare a solicitărilor prezentate de cinci victime, instanța de judecată a dispus încasarea de către acestea din partea inculpatului a câte 20.000 lei cu titlu de prejudiciu moral, din cele 100.000 lei solicitate de către fiecare.

Potrivit declarațiilor acestuia și ale victimelor, faptele au avut loc în Chișinău, în perioada septembrie-decembrie 2021, atunci când tânărul condamnat le convingea pe adolescentele cu care intra în contact direct sau prin recomandare să presteze servicii sexuale.

Acestea provin din familii cu situație financiară precară și, deci, erau vulnerabile, mai ales că învinuitul le subordona psihologic și pretindea că le oferă protecție. Victimelor le reveneau 50% din remunerarea de 500-700 lei per client în urma unui raport sexual de jumătate de oră sau același procentaj din remunerarea de 1000-3000 lei pentru o oră.

Acestea aveau vârste cuprinse între 15 și 17 ani și au fost identificate în Chișinău, Căușeni și Ungheni. Astfel, minorele au rămas fără supraveghere părintească, ceea ce le-a făcut și mai vulnerabile. A șasea victimă avea vârsta de 18 ani și a fost determinată să practice prostituția în perioada iunie-august curent. Aceasta, la rândul ei a recomandat contactarea de către învinuit a unora din minorele traficate.

Inculpatul și complicii săi, pe care tânărul îi controla în calitate de conducător, le cazaseră pe victime în diferite apartamente închiriate, în Chișinău. Anunțurile de prestare a serviciilor sexuale erau publicate pe internet, iar prestarea avea loc atât în apartamente, cât și la destinațiile solicitate de clienți, unde acestea erau transportate cu mașini închiriate în acest scop.

Activitatea de prestare a serviciilor era strict monitorizată de persoanele împuternicite să le asigure paza și să le transporte către clienți. Astfel, aceștia calculau atât timpul petrecut cu fiecare client, cât și venitul generat de fiecare victimă separat. Mai mult decât atât, în multe cazuri unele victime erau lăsate și fără cei 50% din remunerarea primită de la clienți.

Anterior, procurorii PCCOCS anunțaseră despre faptul că i-au trimis pe banca acuzaților și pe complicii acestuia, iar instanța de judecată urmează să se pronunțe, timp în care potrivit legii aceștia se prevalează de prezumția nevinovăției.

Articole asemănătoare

Back to top button