fbpx

Tânără găsită fără suflare la Florești în decembrie 2020 nu a fost încă identificată. Apelul repetat al Poliției

Poliția solicită repetat ajutorul cetăţenilor la pentru a identifica persoana cadavrul căreia a fost depistat pe 12 decembrie 2020 în extravilanul satului Nicolaevca, raionul Florești. Corpul neînsuflețit a fost găsit atunci carbonizat.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Se cunoaște că este vorba despre o femeie de aproximativ 15-20 de ani. Polițiștii presupun că aceasta ar fi putut anunța rudele că pleacă peste hotare la muncă.

Oamenii legii îndeamnă cetățenii să verifice dacă sunt bine rudele plecate peste hotare, ale căror semnalmente coincid cu cele descrise. Oamenii sunt îndemnați să atragă în special atenție asupra modelului cerceilor depistați, în caz că știu persoane care le-ar purta.

Victima avea înălțimea de 1,65 cm, corpolența slabă, părul vopsit de culoare blond-roșiatic (decolorat), coroana dentară integră, dinții naturali, mărimea tălpii piciorului aproximativ 35. În cadrul cercetării la fața locului și examinării cadavrului au fost depistate și ridicate fragmente de lenjerie de culoare roșie.

Persoanele care dispun de informații sunt îndemnate să telefoneze la112, 060797688 sau 060033442.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button