fbpx

Străzile din Chișinău unde vor fi amenajate benzi de circulație dedicate transportului public

Primăria municipiului Chișinău anunță că mai multe străzi din capitală vor avea benzi de circulație rutieră dedicate transportului public. O dispoziție în acest sens a fost semnată recent de viceprimarul capitalei, Ilie Ceban.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Benzile dedicate vor fi aplicate în regim de testare pe următoarele coridoare:

Str. Alba Iulia – str. Ion Creangă – bd. Ștefan cel Mare și Sfânt – str. Ciuflea – bd. Dacia;

Calea Ieșilor – bd. Ștefan cel Mare și Sfânt – bd. Constantin Negruzzi – bd. Iurie Gagarin – bd. Decebal;

Bd. Mircea cel Bătrân – str. Alecu Russo – Bogdan Voievod – bd. Renașterii Naționale;

Str. Vasile Alecsandri – șos. Hâncești – str. Gheorghe Asachi.

Potrivit municipalității, în prezent e în proces de definitivare și coordonare cu poliția rutieră schița de proiect pentru coridorul „str. Alba Iulia – str. Ion Creangă – bd. Ștefan cel Mare și Sfânt – str. Ciuflea – bd. Dacia”. Celelalte trei coridoare, de asemenea, sunt în proces de perfectare a proiectării.

La elaborarea proiectelor enunțate se ține cont de recomandările raportului PNUD Moldova „Viziunea strategică și foaia de parcurs pentru extinderea benzilor dedicate pentru transportul public din Municipiul Chișinău”, elaborat la solicitarea Primăriei Chișinău.

Anterior, benzi dedicate pentru transportul public au fost trasate pe bd. Grigore Vieru – str. Mitropolit Bănulescu-Bodoni şi str. Alexandr Puşkin.

Potrivit Primăriei, aplicarea benzilor dedicate pe străzile din Chișinău are drept scop facilitarea deplasării transportului public și, respectiv, transportarea călătorilor în timp util.

Totodată, implementarea acestui proiect va încuraja cetățenii să utilizeze transportul public și să fie redus numărul de autovehicule personale care circulă pe străzile municipiului Chișinău.

Utilizarea „benzii dedicate” de către conducătorii auto din capitală este permisă la intersectarea benzii pentru virarea la dreapta, intrare și ieșire din curți, dar este interzisă circulația pe bandă.

Parcarea pe strada cu bandă dedicată este permisă doar în locurile special amenajate, din contul trotuarului. Orice alt tip de parcare, inclusiv la intrarea în curți, este neregulamentară și pasibilă de aplicarea amenzii.

În premieră pentru Chișinău, banda de carosabil este destinată inclusiv cicliștilor.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button