fbpx

stop cadru | Cavcaliuc – „tuz de dobă”: PACE a lansat cărți de joc pe care apar membrii formațiunii

Noi alegeri, noi metode de agitație electorală. Partidul Acasă Construim Europa (PACE) a lansat o serie de seturi de cărți de joc pe care apar membrii formațiunii. PACE nu a ezitat mult și a ieșit în stradă pentru a le arăta trecătorilor în ce constă pachetul cu carduri. 

Astfel, cărțile de joc ale PACE conțin, pe lângă poze cu membrii formațiunii, informații despre aceștia, adresa paginii web a partidului, dar și îndemnul de a merge la vot.

„Cetățenii au apreciat pozitiv această idee”, transmit reprezentanții partidului.

Menționăm că Partidul Acasă Construim Europa (PACE), în frunte cu Gheorghe Cavcaliuc, s-a lansat în campania electorală într-un mod neobișnuit. Formațiunea a decis ca evenimentul de atunci să înceapă cu un număr artistic care implica un sicriu. Scena a fost regizată în preajma unei case aflate în paragină, iar la eveniment au fost prezenți mai mulți membri PACE.

Din sicriul amplasat lângă o casă, a ieșit o tânără îmbrăcată în port național. Aceasta a recitat o poezie, iar numărul artistic s-a terminat cu aplauzele celor prezenți la fața locului.

PACE a mai organizat manifestații în care s-au regăsit scene de doliu. Mai exact, formațiunea a pus un sicriu pe scările Parlamentului la începutul lunii aprilie, fiind indignați de instituirea stării de urgență pentru 60 de zile.

Articole asemănătoare

Back to top button