fbpx

Riscă să-și petreacă ani din viață după gratii. Membrii unei grupări, reținuți pentru circulație ilegală a drogurilor

Ofițerii Direcției antidrog a Inspectoratului național de investigații, de comun cu procurorii și ofițerii „Fulger”, au reținut membrii unei grupări, fiind suspectați pentru circulație ilegală a substanțelor narcotice, în scop de comercializare.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Activitatea grupării criminale ar fu fost desfășurată atât pe teritoriul Republicii Moldova, cât și în afara țării. Anterior, în 2015, liderul acelei grupări, cu vârsta de 36 ani, a fost reținut pentru contrabandă cu peste 130 de kg de hașiș, fapt pentru care în februarie 2020 a fost condamnat la nouă ani privațiune de libertate, sentință pronunțată în lipsa condamnatului, cu anunțarea lui în căutare.

În iunie 2019, a fost reținut un grup de persoane, cu apartenență la gruparea criminală, care ar fi fost specializat în comercializarea marijuanei și hașișului, cu sechestrarea a peste 12 kg de droguri, iar în octombrie a fost reținut alt membru al grupării, de la care a fost sechestrat peste jumătate de kilogram de hașiș, pe care l-ar fi primit spre vânzare de la însuși liderul grupării aflat în căutare. În decembrie, a fost reținut încă un membru, chiar în momentul transmiterii a 0,5 kg de hașiș (operațiune realizată cu ajutorul unui investigator sub acoperire).

Ultimii membri, identificați la această etapă, ai acestei grupări criminale, au fost reținuți în martie 2020, de la care au fost sechestrate droguri, arme de foc deținute ilegal, fără acte de proveniență, și automobile utilizate în activitate: peste patru kilograme de hașiș (care pe piața neagră ar valora peste 400.000 de lei), două automobile – Toyota Land Cruiser și Volkswagen Phaeton (cu valoarea de peste 700.000 de lei).

Patru membri ai grupării se află în stare de arest, alții doi, care cooperează cu autoritățile de investigație, sunt cercetați în libertate; iar alții doi se eschivează de la organul de urmărire penală.

În cazul în care le va fi demonstrată vinovăția, membrii grupării riscă o pedeapsă penală sub formă de închisoare pe un termen de la șapte la 15 ani, pentru circulație ilegală a drogurilor în scop de înstrăinare și pentru infracțiune de contrabandă.

Articole asemănătoare

Back to top button