fbpx

Răsturnare de situație în cazul unui fost deputat: Poate fi cercetat penal pentru îmbogățire ilicită

Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a decis reluarea procesului penal în cazul ex-deputatului democrat (n. r. – anterior la PLDM) Nae-Simion Pleșca. Magistrații au obligat procurorul să se conformeze solicitărilor Autorității Naționale de Integritate (ANI). Hotărârea vine după ce inspectorul de integritate a contestat în instanța de judecată refuzul Procuraturii mun. Chișinău de a iniția o cauză penală pe numele lui Pleșca, bănuit de îmbogățire ilicită.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Cronologia cazului

La sfârșitul lunii decembrie 2020, Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a încheiat procedura de control al averii pe numele unui fost deputat din Parlamentul Republicii Moldova în privința căruia a constatat o diferență substanțială în mărime de peste 800 de mii de lei și caracterul nejustificativ al deținerii acestei sumei. Suplimentar, inspectorul de integritate a remis un denunț către Procuratura Generală pentru inițierea unei cauze pe aspectul îmbogățirii ilicite. În februarie 2021, procurorul din cadrul Procuraturii municipiul Chișinău, oficiul Buiucani, căruia i-a revenit examinarea acestei cauze, a refuzat inițirea urmării penale în privința fostului deputat și a clasat fapta sesizată de ANI, invocându-se motivul că fapta nu întrunește elementele unei infracțiuni penale.

ANI a insistat și a cerut anularea ordonanței acestuia. Însă, și procurorul ierarhic superior, adjunctul interimar al procurorului -șef al Procuraturii municipiului Chișinău, dar și șeful adjunct al Oficiului Buiucani au emis o altă ordonanță prin care au respins solicitarea ANI împotriva refuzului și clasării acestui dosar al procurorului pe cauză.

În rezultat, inspectorul de integritate a contestat în instanța de judecată acțiunile și actele emise de către Procuratura municipiul Chișinău, Oficiul Buiucani și a solicitat să fie anulate ordonanțele emise de procurori privind refuzul de a iniția o cauză penală împotriva fostului deputat stabilit cu bănuieli pe aspectul îmbogățirii ilicite și reexaminarea cauzei.

Astfel, la 19 mai 2021, Judecătoria municipiului Chișinău, sediul Ciocana a admis plângerea ANI, a declarat nule ordonanțele procurorilor și a decis reluarea procesului penal și obligarea procurorul să se conformeze celor solicitate de către ANI. Precizăm că decizia instanței nu este una definitivă.

ANI își exprimă nedumerirea și regretul față de modul prin care au acționat procurorii vizați din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău, oficiul Buiucani, evitând să de-a curs unei investigații ample asupra eventualelor semne constitutive ale infracțiunii prevăzute de Codul Penal al Republicii Moldova, îmbogățire ilicită, semnalat de către inspectorul de integritate.

Articole asemănătoare

Back to top button