Primele rezultate din acest an de studii: Trei elevi din Moldova au obținut medalii la două olimpiade internaționale
Unii abia se acomodează în timp ce alții deja culeg roade. Este și cazul a trei elevi de la Liceul Teoretic „Orizont” care ne-au reprezentat țara la două olimpiade internaționale.
De la competițiile intelectuale au venit cu rezultate demne de apreciat și pentru care, evident, au fost răsplătiți cu medalii.
Astfel, Alexandru Andrei a obținut medalia de bronz la Olimpiada Balcanică pentru juniori, care s-a desfășurat la Maribor, Slovenia. Totodată, cu medalii de bronz s-au întors acasă și Victor Purice și Mădălina Griza. Aceștia au participat la International Olympiad of Metropolises, din Moscova, Federația Rusă.
De menționat că elevii moldoveni iau parte cu regularitate la multe concursuri internaționale, de la care se întorc de fiecare dată cu rezultate demne de aprecieri.