fbpx

Poliția, despre protestul de duminică: 63 de persoane au fost escortate la Inspectorat, dintre care 39 sunt minori

Inspectoratul General de Poliție (IGP) vine cu detalii despre protestul organizat duminică, 13 noiembrie, în centrul capitalei. Astfel, oamenii legii au calificat din nou acțiunile manifestanților drept fiind „cu scop de destabilizare”. Ca și la protestele precedente, s-au atestat o serie de provocări la adresa structurilor de forță.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit Poliției, la manifestație au participat aproximativ 3600 de persoane. Forțele de ordină invocă faptul că organizatorii ar fi avut „intenția vădită de încălcare a legislației cu privire la desfășurarea manifestărilor și adunărilor publice”, din cauza modului în care s-au manifestat participanții.

Totodată, instituția comunică că încă de la începutul evenimentului s-au atestat o serie de provocări la adresa oamenilor legii. Astfel, au fost escortate la sediile Poliției 63 de persoane cu comportament suspect, dintre 39 minori neînsoțiți de o persoană matură.

Poliția informează că protestatarii nu s-au subordonat ordinelor, au blocat bulevardul Stefan cel Mare și Sfânt, astfel împiedicând deplasarea transportului public și a mașinilor cu regim prioritar de circulație, în special a ambulanțelor. Conducătorii auto s-au pomenit blocați, iar transportul public – nefuncțional.

„Participanții au manifestat acțiuni de nesubordonare în raport cu reprezentanții instituțiilor de forță, și de această dată acțiunile fiind ghidate în mod special de organizatori și persoane interpuse”, comunică IGP.

Amintim că protestul a avut loc duminică, 13 noiembrie, în centrul Chișinăului și a început la ora 14:00. Potrivit declarației depuse la Primărie, manifestația a avut loc sub formă de marș, iar din această cauza mai multe străzi au fost blocate.

Ca și în celelalte zile de protest, manifestanții au venit cu drapele ale Republicii Moldova și au adus lozinci critice la adresa guvernării. Aceștia se arată deranjați de creșterea prețurilor și tarifelor și cer demisia guvernării Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS). Potrivit organizatorilor, manifestațiile vor avea loc non-stop „până când guvernarea își va da demisia”.

Citește și: foto, update | Un nou incident cu implicarea unui autocar cu manifestanți ai Partidului Șor: Avea la bord 30 de oameni

Articole asemănătoare

Back to top button