fbpx

PG, în dezacord cu decizia Parlamentului privind evaluarea procurorului general

Procuratura Generală își exprimă dezacordul cu modul în care modificările au fost promovate și adoptate. Este o parte din reacția instituției, după ce Parlamentul a votat în a doua lectură modificarea Legii Procuraturii, iar șeful instituției va putea fi evaluat cel mult o dată pe an de o Comisie specială.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Modificările riscă să producă efecte care aduc grave atingeri principiilor constituționale privind independența Procuraturii și separația puterilor în stat, subminând independența procurorilor în avantajul factorului politic”, se arată într-un comunicat al PG.

În același timp, instituția susține că va depune o sesizare la Curtea Constituțională pentru controlul constituționalității modificărilor operate în Legea cu privire la Procuratură.

„Parlamentul Republicii Moldova, în regim de urgență, ignorând procedurile de transparență decizională, fără a lua în considerare recomandările Comisiei de la Veneția, a experților în domeniu, precum și opiniile instituțiilor a căror activitate este vizată, au aprobat în lectură finală o serie de modificări la Legea cu privire la Procuratură”, mai stipulează PG.

Citește și: Procurorul general va putea fi evaluat. Modificarea Legii Procuraturii, votată în a doua lectură

Articole asemănătoare

Back to top button