fbpx

Peste 100.000 de doze Pfizer vor ajunge în Republica Moldova până la sfârșitul lunii iunie

Maia Sandu anunță că Republicii Moldova i-au fost alocate 100.620 de doze de vaccin Pfizer-BioNTech prin platforma COVAX, care ar urma să ajungă la Chișinău până la sfârșitul lunii iunie.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Mă bucur că reprezentanții companiei Pfizer au răspuns atât de repede rugăminții noastre de a obține acces la acest vaccin. Suntem recunoscători țărilor care contribuie la platforma COVAX și ne ajută să accelerăm procesul de vaccinare a cetățenilor”, se arată într-un mesaj publicat de șefa statului pe Facebook.

„Vaccinul trebuie administrat, în primul rând, personalului medical și celor aflați în grupuri de risc, precum profesorii, persoanele vârstnice și cu comorbidități. Este inadmisibil ca unele persoane să fie imunizate fără rând și, astfel, să lase într-un mare pericol medicii și alte categorii supuse riscului. Vom insista pe un control riguros din partea instituțiilor responsabile cu privire la corectitudinea administrării vaccinului, așa încât cei care au cea mai mare nevoie de el să-l primească cât mai repede”, a adăugat ea.

Amintim că primul lot de vaccin Pfizer a fost adus în Republica Moldova acum două săptămâni. Este vorba despre 24.570 de doze livrate prin intermediul platformei COVAX. Dozele au fost distribuite în fiecare regiune a republicii.

Vezi și: Companiile Moderna și Pfizer nu dispun de vaccinuri anti-COVID-19 pentru Republica Moldova

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button