fbpx

Partidul Șor ar putea fi radiat din registrul partidelor politice. Declarațiile CNA

Directorul CNA Iulian Rusu a declarat în emisiunea Punctul pe AZi de la TVR MOLDOVA că operațiunea de vineri a vizat mai multe locații ale Partidului „Șor” și ține de suspiciunea de finanțare ilegală a formațiunii politice. De asemenea, Iulian Rusu a menționat că, dacă se dovedește că Partidul Șor a fost finanțat ilegal, va fi radiat din registrul partidelor politice.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit lui Iulian Rusu, pentru a consolida probatoriul, procurorii CNA au solicitat de la judecătorul de instrucție aprobarea efectuării de percheziții.

„S-au colectat o serie de materiale, care sunt analizate foarte minuțios. Investigațiile continuă. Perchezițiile prin definiție, sunt măsuri care să consolideze probatoriul acumulat la momentul actual”, a spus Iulian Rusu.

Șeful CNA a vorbit în cadrul emisiunii și despre validitatea probelor acumulate până acum.

„Decizia în ce privește pertinența probelor o ia judecătorul. Cu toate acesta, un test de admisibilitate a deja a fost aprobat de judecătorul de instrucție în momentul în care noi am prezentat probe legate de finanțarea ilegală. Au fost prezentate și unele înregistrări, în care am schimbat intenționat glasul și am blurat fețele ca să nu fie posibilă identificarea. Pentru a demonstra, cerem un arsenal și aceasta este doar o mică părticică”, a spus Iulian Rusu.

Acesta a mai menționat că, deși în documentele Partidului Șor este trecută o finanțare de 1,6 milioane de lei, CNA a ajuns la concluzia că finanțarea reală este de 20 de milioane de lei.

„Dacă se va demonstra că a fost finanțat ilegal, conform Codului Penal, Partidul Șor va fi radiat din registrul partidelor politice”, a spus Iulian Rusu.

Articole asemănătoare

Back to top button