Partidul Democrat din Moldova are un nou lider. Cine a fost ales președinte interimar
Monica Babuc a fost aleasă în funcţia de preşedintă interimară a Partidului Democrat din Moldova (PDM). Decizia a fost luată sâmbătă, 30 octombrie, în cadrul şedinţei Consiliului Politic Naţional al formaţiunii.
Politiciana a mulţumit colegilor pentru încrederea acordată şi a menţionat că PDM îi revine un rol important în viaţa politică din Republica Moldova.
„Faptul Partidul Democrat are o istorie bogată şi are oameni competenţi, înseamnă că noi avem şansa să jucăm un rol important în politica moldovenească. Putem face acest lucru: definindu-ne locul de centru-stânga de sorginte social-democrată europeană, care să rezolve problemele sociale ale oamenilor, dar și creând parteneriate foarte importante cu partide din aceiaşi familie politică din regiune”, a menționat Babuc.
Monica Babuc a fost ministră a Culturii în perioada 2013-2017, ministră a Educaţiei, Culturii şi Cercetării în anul 2017-2019, vicepreşedintă a Parlamentului din 2019 până în 2020 și deputată şi vicepreşedintă a PDM.
Totodată, Consiliul Politic Naţional a decis să completeze componenţa Biroului Executiv al formaţiunii cu trei membri noi din zonele de Nord, Centru şi Sud ale ţării: respectiv Ghenadie Muntean, Ion Sula şi Nicolae Priţcan.
Amintim că ex-președintele PDM, Pavel Filip s-a retras de la cârma formațiunii, sâmbătă, 16 octombrie.