fbpx

Oazu Nantoi anunță că este bine după ce a suferit un accident de parașută în Bulgaria

Întâmplare cu final fericit. Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Oazu Nantoi anunță că este bine după ce a suferit un accident de parașutism în Bulgaria, prin intermediul unei postări pe Facebook.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„La 24 iulie, participând la Cupa Europei de Est – Precizia aterizării, etapa din Bulgaria, în urma unui salt cu parașuta, am suportat o traumă la aterizare. Investigațiile medicale locale au indicat că este necesară transportarea mea acasă într-o poziție orizontală și fixată. Deoarece caracterul traumei nu mi-a permis să revin în Moldova la volanul propriei mașini, am apelat la asistența unui echipaj SMURD terestru.

Investigațiile adiționale în Chișinău au relevat că trauma nu e gravă, iar reabilitarea ar putea fi mai scurtă decât s-a crezut inițial. Totodată, aș vrea să aduc mulțumiri tuturor oamenilor buni care și-au manifestat compasiunea și consideraţia în legătură cu acest incident nefericit”, a scris Nantoi pe Facebook.

Amintim că accidentul s-a petrecut duminică, 26 iulie. Acesta a ajuns cu SMURD la Chișinău și a fost transportat cu o ambulanță C1, dotată cu echipament de terapie intensivă.

Vezi și: foto | Oazu Nantoi a ajuns cu SMURD la Chișinău. Parlamentarul, însoțit de un echipaj de terapie intensivă mobilă

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button