fbpx

O femeie, obligată să cumpere medicamente contra COVID-19 în timp ce era internată. Spitalul este obligat să îi restituie circa 10.000 de lei

O pacientă a fost obligată să procure preparate contra COVID-19 în timp ce era internată la Spitalul Raional Edineț. Instituția medicală a fost obligată de Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) să îi restituie banii.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Compania a examinat petiția persoanei. Analizând circumstanțele invocate, verificând documentele și discutând cu responsabili, CNAM a constatat că spitalul nu a asigurat existența în stoc a medicamentelor necesare prestării serviciilor medicale.

„Acest fapt contravine normelor metodologice de aplicare a Programului unic și contractului de acordare a asistenței medicale semnat între CNAM și spital. Drept urmare, prestatorul a fost obligat să restituie persoanei cheltuielile (9702,1 lei) suportate de aceasta în perioada aflării sale în spital – 15 octombrie-10 noiembrie 2020”, se arată într-un comunicat emis de CNAM.

De menționat este faptul că la sfârșitul lunii ianuarie sanatateinfo.md relata istoriile mai multor pacienți care au fost internați la instituția medicală și au fost nevoiți să își procure singuri medicamente de la o farmacie din apropierea instituției. Atunci, directorul spitalului, Anatolie Guțu, spunea: „CNAM plătește 4600 de lei pentru un caz tratat de COVID-19. Un curs de antibiotic scump costă 1200 de lei pe zi. Cam cum am putea noi să cumpărăm pentru toți pacienții acest preparat scump? Nu ne permitem pentru fiecare pacient un curs complet și cineva dintre pacienți a fost nevoit să cumpere medicamente”.

În context, CNAM precizează că, pe durata aflării sale în spital, pacientul condiționat să procure din surse proprii medicamente prescrise de medicul curant are dreptul să se adreseze conducerii instituției pentru a-i fi restituite sumele achitate nejustificat, prezentând documentele care confirmă achiziționarea preparatelor, iar dacă sunt refuzați, se pot adresa cu o cerere similară la Companie.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button