Actualitate

Noi percheziții în pușcărie. Mascații au descins joi dimineața la penitenciarul din Soroca

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) continuă acțiunile de urmărire penală în dosarul privind documentarea presupușilor membri ai unei organizații criminale care ar fi activat inclusiv din interiorul închisorilor.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Joi dimineața au demarat percheziții în toate sectoarele Penitenciarului nr. 6 – Soroca. Acțiunile au fost autorizate de către magistrați, iar operațiunea s-a realizat cu suportul detașamentului „Pantera” al Administrației Penitenciarelor, Inspectoratului Național de Investigații și Batalionului Fulger.

Amintim că, anterior, oamenii legii au deconspirat o schemă de escrocherie, în care ar fi fost implicați șeful Penitenciarului nr. 18 – Brănești, dar și adjunctul de la ANP Sergiu Demcenco. În dosar mai figurează alți 12 suspecți, printre ei fiind și doi deținuți, dar și un funcționar din cadrul serviciului de securitate al unei bănci.

Dosarul menționat vizează escrocherii ce țin de cardurile bancare. Potrivit materialelor, pe parcursul anului 2020, bănuiții ar fi însușit ilegal peste 700.000 de lei, fiind stabilite 150 de episoade.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.
Victoria Laur

Recent Posts

Reguli noi pentru parcări și mașini abandonate. Ce a votat Parlamentul în prima lectură

Consiliile locale vor putea stabili tarifele pentru parcările publice cu plată, iar șoferii care nu…

9 ore ago

Strada Industrială din Chișinău intră în reparație, anunță Ion Ceban

Lucrările de reabilitare a străzii Industriale din Chișinău ar urma să înceapă în scurt timp.…

10 ore ago

Energia electrică s-ar putea scumpi cu până la 15% în R. Moldova. Ce spune directorul ANRE

Consumatorii din Republica Moldova ar putea plăti mai mult pentru energia electrică în perioada următoare.…

10 ore ago

Noul premier al României vine marți la Chișinău, în prima sa vizită externă. Cu cine se va întâlni

Premierul României, Luca Niculescu, va efectua marți, 27 octombrie, o vizită în Republica Moldova. Potrivit…

11 ore ago

Atac grav într-o școală din România. Un elev ar fi fost înjunghiat de un coleg. Martor: „A început să dea cu maceta”

Un elev de 15 ani a atacat un coleg, joi dimineaţă, cu un obiect tăietor…

11 ore ago

Forța Fermierilor amenință cu noi proteste dacă autoritățile nu intervin până la 30 octombrie. Ce solicită asociațiile

Agricultorii avertizează că ar putea ieși la protest cu tehnica agricolă dacă autoritățile nu întreprind…

12 ore ago