fbpx

Moldovagaz îndeamnă cetățenii să raționalizeze consumul de gaze naturale: „Ne va permite să depășim mai ușor nivelul de alertă”

În contextul declarării de către Comisia Pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova a nivelului de alertă pe piața gazelor naturale, SA „Moldovagaz” vine cu următoarele precizări pentru consumatorii săi.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Volumul de gaze naturale inclus în contractul cu SAP „Gazprom” pentru livrare Republicii Moldova (partea dreaptă a Nistrului) în luna octombrie curent constituie 53,8 mil. m3.. Acesta corespunde capacităților anuale rezervate de către SAP „Gazprom” în anul 2020 pentru SA „Moldovagaz” pentru transportarea gazelor naturale prin sistemului de transport gaze din Ucraina și acoperă necesitățile consumatorilor protejați din țară (48,489 mil. m3) în perioada indicată.  

Rezervarea capacităților suplimentare ale sistemului de transport din Ucraina, care ar acoperi integral necesarul de 90 mil. m3 pentru Republica Moldova (partea dreaptă a Nistrului) pentru luna octombrie curent, urma să fie efectuată prin intermediul licitației conform calendarului ENTSOG pe platforma RBP la data de 20 septembrie 2021.

Deoarece negocierile privind prelungirea bazei contractuale pe termen lung de livrare a gazelor naturale în Republica Moldova nu erau finalizate către data de 20 septembrie 2021, pentru a nu sista integral livrarea gazelor naturale în Republica Moldova, la 30 septembrie curent s-a decis extinderea valabilității contractului existent pentru încă o lună, în volume de gaze naturale limitate, corespunzătoare capacităților deja rezervate de SAP „Gazprom”.

Astfel, la începutul lunii octombrie, paralel cu negocierile cu SAP „Gazprom” pe contractul de bază, a fost solicitată majorarea volumelor de gaze naturale pentru luna octombrie curent, care până în prezent nu a fost satisfăcută.

În legătură cu deficitul de gaze naturale în Republica Moldova, a apărut necesitatea declarării de către Comisia Pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova a nivelului de alertă pe piața gazelor naturale.

Nivelul de alertă prevede implementarea de către întreprinderile de gaze a seriei de acțiuni care permit gestionarea crizei de gaze fără a fi nevoie să se recurgă la măsuri de urgență, precum sistarea furnizării gazelor consumatorilor noncasnici, care nu fac parte din categoria consumatorilor protejați.

De menționat, că se consideră consumatori protejați următoarele categorii de consumatori finali:

1) toți consumatorii casnici, ale căror instalații de utilizare sunt racordate la o rețea de distribuție a gazelor naturale;

2) întreprinderile şi instituțiile care prestează servicii sociale indispensabile (grădinițele de copii, orfelinatele, instituțiile de învățămînt, instituțiile medicale, azilurile etc.) şi care sânt racordate la o rețea de distribuție a gazelor naturale;

3) centralele termice racordate la o rețea de transport sau de distribuție a gazelor naturale, care livrează energie termică în sistemul centralizat de alimentare cu energie termică sau care livrează energie termică pentru consumatorii indicați la subpunctele 1) şi 2), cu condiția că acestea nu pot utiliza alte tipuri de combustibil.

Din deciziile luate de Comisia Pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova pe 13.10.2021 se remarcă următorele:

– A fost impusă S.A. „Energocom” obligația de serviciu public de furnizare a gazelor naturale în vederea asigurării unei soluții de rezervă privind aprovizionarea cu gaze naturale a Republicii Moldova, în scopul achiziționării volumului de gaze naturale necesar pentru suplinirea deficitului estimat de SA „Moldovagaz” pentru perioada lunilor octombrie şi noiembrie ale anului 2021,

– S-a desemnat SRL „Moldovatransgaz” în calitate de operator al sistemului de transport responsabil pentru gestionarea stării de alertă;

– SA „Moldovagaz” va continua discuțiile cu SAP „Gazprom”, în vederea prelungirii contractului de furnizare a gazelor naturale, cu implicarea Guvernului RM, în aspectele ce țin de securitatea în aprovizionarea cu gaze naturale.

În cele din urmă, SA „Moldovagaz”, vă informează, că depune toate eforturile necesare pentru asigurarea furnizării continue a gazelor naturale tuturor consumatorilor săi.

Nu în ultimul rând, facem un apel către consumatori să raționalizeze consumul de gaze naturale pe perioada de criză, fapt care ar permite să fie depășit mai ușor nivelul de alertă declarat”, se arată în comunicatul S.A. „Moldovagaz”.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button