fbpx

Maia Sandu afirmă că membrii familiei sale ar fi urmăriți la indicația ministrului interimar de Interne. Reacția lui Pavel Voicu

Maia Sandu afirmă că apropiații săi ar fi urmăriți la indicația ministrului interimar de Interne, Pavel Voicu. Declarația a fost făcută în studioul TV8, președinta calificând presupusele acțiuni drept abuz.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Șefa statului spune că ea nu poate fi urmărită, deoarece are pază de stat. În același timp, aceasta anunță că deține informații despre presupuse acțiuni de acest gen în privința membrilor familiei sale.

„Ministrul de Interne a dispus urmărirea membrilor familiei mele. Nu poate să mă urmărească pe mine, că am pază de stat, dar el se poate ocupa de membrii familiei mele. Este un abuz. (…) Sunt urmăriți, inclusiv fizic. Se întâmplă și în raport cu alți oameni politici, care nu fac parte din Partidul Socialiștilor”, a spus Sandu în cadrul interviului.

Pavel Voicu neagă declarațiile președintei și spune că sunt false. El le-a comunicat jurnaliștilor de la deschide.md: „Regret că doamna președinte a coborât la nivelul bârfelor și sfaturile primite de la imagemakeri ieftini. Niciodată nu am dat indicații să fie monitorizați politicienii, ori alte persoane publice. Presupun că doamna președinte este supărată că insist să fie promulgată legea care să permită semnarea unui acord de donație a peste 19 milioane de dolari pentru procurarea autospecialelor destinate IGSU”.

Articole asemănătoare

Back to top button