fbpx

Mai mulți moldoveni ar fi emigrat ilegal în Cehia. Presupusul co-autor al grupului criminal, reținut de procurori

Astăzi, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță reținerea și punerea sub învinuire a unui locuitor al raionului Briceni, în calitate de presupus co-autor al unui grup criminal, care ar fi desfășurat activitatea de migrație ilegală în Cehia.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Astfel, timp de trei luni ale anului 2019, persoana învinuită ar fi organizat migrația ilegală în Cehia a mai multor persoane. Grupul le-ar fi oferit și cărți de identitate românești, care s-au dovedit a fi false.

În pofida acestui fapt, beneficiarii ar fi fost invitați să plătească pentru fiecare act fals câte 130 de euro. În baza acestuia, organizatorii le-ar fi promis angajarea la muncă în acel stat.

Autoritățile Cehiei, însă, i-au reținut pe imigranții originari din Moldova, pentru faptul că activau ilegal. Așa cum actele românești nu erau valide, iar cele ale Republicii Moldova le permiteau un termen de ședere limitat, fără dreptul la muncă – aceștia au fost deportați la Chișinău. Mai mult decât atât, ei nu și-au primit salariul convenit.

La această etapă, o altă membră a grupului criminal organizat este cercetată în libertate, unii membri se află pe teritoriul Cehiei, iar alții sunt în curs de identificare de către oamenii legii. Dacă va fi găsit vinovat de către instanța de judecată, învinuitul care deja a fost reținut riscă o pedeapsă sub formă de amendă de până la 67.500 de lei sau pedeapsă cu închisoare pentru un termen de până la șapte ani.

Operațiunea a avut loc sub conducerea procurorilor PCCOCS, în colaborare cu ofițerii Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane al Inspectoratului Național de Investigații al MAI.

Articole asemănătoare

Back to top button