fbpx

Mai mulți medici de la Urgență susțin că le-au fost reduse salariile. Reacția instituției

Mai mulți doctori de la Institutul de Medicină Urgentă (IMU)  se plâng că le-au fost reduse salariile. Potrivit unei scrisori deschise adresate autorităților, medicii s-au arătat nemulțumiți de reducerea „neîntemeiată”, dar și „considerabilă” a remunerării cadrelor din secția reanimare.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Reducerea substanțială a salariului este o lovitură puternică pentru sistemul de sănătate a țării și distruge ultimele speranțe ale medicilor onești. Efortul depus pentru realizarea misiunii noastre este enorm și rezultatele – pe măsură! De aceea, folosind această metodă, atragem atenția autorităților competente de a face tot posibilul pentru păstrarea echității în sistemul de salarizare a medicilor, fapt ce va determina învingerea definitivă a virusului Covid-19 și salvarea vieților omenești”, se arată în mesajul cadrelor medicale.

„Ne-am antrenat în adevăratul război cu noul tip de virus Covid-19. Respectând jurământul dat, am intrat în luptă fără reținere și condiții. Lăsând departe soții și soțiile, copiii și părinții, ne-am desprins de viața obișnuită, ca să ne facem datoria față de societatea noastră. Ne-am dedicat total unicului scop – salvării vieților a sute de oameni! Fiecare viață salvată o adăugăm la bucurie, cele pierdute – la tristețe și amărăciune. În această perioadă dificilă, statul a intervenit neașteptat cu o majorare a salariului subsemnaților. Da, salariul mărit nu concurează cu cel oferit în Europa sau România pentru aceeași muncă. Nici măcar nu întrece venitul unei manichiuriste sau vânzătoare într-un mall din R. Moldova. Însă, chiar și în așa cuantum, a fost o motivație în plus pentru continuarea conștiincioasă a muncii noastre”, se mai arată în text.

Ce spune administrația IMU? 

Mihail Ciocan, directorul IMU, susține salariile personalului medical din cadrul secției de reanimare au fost reduse din contul unor alocări suplimentare oferite de instituție, scrie Ziarul de Gardă. Astfel, în contextul în care, la moment, instituția medicală înregistrează datorii, Consiliul de Administrare a IMU a luat decizia de a micșora cu 75% adaosul salarial oferit medicilor pe timp de pandemie din contul instituției.

„La începutul pandemiei pentru a motiva doctorii, asistenții medicali și infermierii care lucrează în secția reanimare Covid-19, unde într-adevăr era mare, noi am decis, la Consiliul de Administrare, să alocăm, pe lângă ceea ce a dat statul 100% adaos la salariu pentru doctorii care lucrează cu Covid-19, să le mai dăm din sursele IMU, de fapt, preluate de la indicatorii de performață de pe alte secții, încă 100%. Deci ei, din aprilie până în aprilie anul acesta, pentru norma norma de lucru pe care o făceau ei, primeau 300%, trei salarii, la doctorii asta ar fi între 40-50 de mii de lei. Și acum, noi, evident că am intrat și în niște datorii și ca să micșorăm aceste datorii s-a decis, iarăși la Consiliul de administrare, că vom motiva acești doctori care sunt antrenați în secția reanimare cu Covid, dar numai cu 35%, adică am micșorat de la 100% la 35%. Ei acum au primit salariul 235% față de normă”, a explicat Mihail Ciocan.

Totodată, directorul spitalului susține că un alt aspect pentru ca s-a decis micșorarea adaosului salarial pentru medicii reanimatologi este reducerea numărului de pacienți, dar și faptul că, odată cu vaccinarea personalului medical, riscul de infectare cu COVID-19 a scăzut semnificativ.

 

Articole asemănătoare

Back to top button