fbpx

live | Primul satelit al Moldovei este lansat în spațiu. Imagini video în direct

Primul satelit al țării noastre, creat de Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM), TUMnanoSAT, este lansat în spațiu. Evenimentul poate fi urmărit live pe linkul de mai jos.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit descrierii publicate pe site-ul oficial al NASA, satelitul moldovenesc numit TUMnanoSAT, este un Cubesat educațional cu muchia de zece centimetri și greutatea de peste un kilogram. Satelitul va fi lansat în spațiu de nava americană SpaceX-25 Dragon, potrivit rectorului Viorel Bostan:

„Asupra acestui model, care urmează să fie lansat, s-a lucrat în ultimii doi ani și jumătate. Inclusiv o parte din finanțare s-a primit și din programele de stat. (…) Nu știm exact data și ora, dar, în prealabil, în iunie va fi lansarea rachetei cargo spre stația internațională spațială. Satelitul va ajunge la bordul stației internaționale spațiale și urmează ca în iulie, de pe bordul stației spațiale să fie plasat pe orbită”.

Satelitul va avea de îndeplinit o serie de misiuni. Grupul de cercetători de la Chișinău vor testat capacitățile de transmitere a mesajelor și imaginilor din spațiu către infrastructura terestră a Universității, spune rectorul UTM:

„Este o altă misiune de testare a anumitor componente electronice și o misiune de cercetare pură, de testare a anumitor nanosenzori – o plachetă electronică cu nanosenzori – pe care trebuie să o testăm în condiții spațiale. Cercetătorii de la noi le vor analiza și vor face cercetări în continuare.”

Articole asemănătoare

Back to top button