fbpx

La ce etapă se află dosarul Stoianoglo, după 20 de zile de la arestul acestuia? Precizările procurorului de caz

Procurorul desemnat de Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) pe cazul Stoianoglo, Victor Furtună, informează despre etapa la care se află dosarul procurorului general suspendat.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit acestuia, cercetările pe caz sunt dominate de principiul confidențialității și asigurării prezumției nevinovăției persoanei supusă investigațiilor penale, ceea ce nu permite dezbateri publice asupra investigațiilor și probatoriului acumulat. Mai mult, acesta nu-și dorește „de a substitui procesul judiciar cu dezbateri în arealul mediatic”.

„Totuși, luând în considerare curgerea unui termen de peste 20 de zile de la începerea urmăririi penale și reținerea lui Alexandr Stoianoglo, aducem la cunoștința publicului că, în cadrul cauzei penale vizate, în toată această perioadă de timp, au fost efectuat un șir de acțiuni de urmărire penală, care au drept scop stabilirea adevărului obiectiv, după cum urmează:

– 4 percheziții au fost autorizate și executate;
– 5 persoane au fost recunoscute și audiate în calitate de bănuit;
– 5 persoane au fost audiate în calitate de martor și specialist;
– 20 ordonanțe de ridicare a obiectelor și documentelor au fost emise și executate, urmate de examinarea obiectelor și documentelor ridicate, cu atribuirea calității de corp delict sau după caz, de document;
– 5 expertize judiciare au fost numite, care la moment sunt în curs de executare;
– peste 20 de solicitării au fost transmise către diferite instituții în vederea prezentării anumitor documente sau informații ce prezintă importanță probatorie pe caz”, se arată într-un comunicat al Procuraturii Anticorupție, semnat de Victor Furtună.

„Concomitent, dacă ne referim la durata urmării penale, este relevant de a menționa că aceasta nu depinde în toate cazurile de diligența procurorului, deoarece efectuarea mai multor acțiuni de urmărire penală, cum ar fi: audierea bănuiților/învinuiților, ridicare de obiecte/documente depinde de disponibilitatea apărătorilor de a participa la aceste acțiuni, iar termenul de efectuare a expertizelor judiciare depinde de volumul de lucru al experților etc”, se mai arată în comunicat.

Potrivit Procuraturii Anticorupție, procurorii de caz întreprind toate măsurile necesare prevăzute de lege pentru cercetarea sub toate aspectele, completă și obiectivă a circumstanțelor cauzei în vederea stabilirii adevărului, iar la emiterea cărorva decizii procesuale în privința lui Alexandr Stoianoglo și persoanele acțiunile cărora fac obiect a urmăririi penale, va reveni cu detalii suplimentare.

ZUGO amintește că procurorul general suspendat, Alexandr Stoianoglo, se află în arest la domiciliu în urma hotărârii luate la 15 octombrie de către magistrații de la Curtea de Apel Chișinău.

Alexandr Stoianoglo este urmărit penal pe cinci capete de acuzare, pentru abuz de serviciu, corupere pasivă, fals în declarații, abuz în serviciu și depășirea atribuțiilor de serviciu.

Vezi și: Stoianoglo, în sala de judecată: „Toată lumea până acum a trăit cu stereotipuri. Până la mine nimeni nu a mișcat un deget”

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button