fbpx

Invita oaspeți, dar nu era chiar primitor. Un bărbat din Ialoveni, condamnat după ce a comis două crime chiar la el în casă

Procuratura Generală anunță decizia de condamnare în cazul unui cetățean dintr-un sat al raionului Ialoveni, care și-a omorât cu o piatră de construcție consăteanul cu care consumase alcool, iar altui oaspete, care adormise la el în casă, îi furase din buzunar banii și telefonul.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Cauza morții „colegului de pahar” venit în vizită:

În timp ce consumau băuturi alcoolice la făptaș acasă, între acesta și oaspete s-a iscat un conflict spontan. Ca urmare, gazda l-a agresat în casă cu pumnii și picioarele. Și, deși oaspetele ulterior a părăsit locuința, gazda l-a ajuns în stradă și a continuat să-l agreseze, după care i-a aplicat două lovituri în regiunea capului cu o bucată de bolțar (bucată de beton, cu formă determinată, folosită în construcții). În rezultat, această vătămare corporală gravă i-a cauzat moartea oaspetelui.

Oaspete rămas fără telefon și bani în timp ce adormise la gazdă:

Un alt episod din trecutul infracțional al făptașului – parte a pedepsei din sentința obținută de procurori – ține de un alt caz în care acesta a primit în vizită un oaspete. Astfel, în timp ce oaspetele adormise la o oră târzie de noapte, făptașul i-a sustras din buzunar un telefon în valoare de 3000 de lei și circa 1500 de lei în numerar.

Condamnat la 13 ani de închisoare pentru ambele infracțiuni

La insistența procurorilor, chiar dacă și-a recunoscut vina, făptașul – vinovat de omor cu deosebită cruzime și furt – a fost condamnat de către instanța de judecată la un termen de 13 ani de ispășire a pedepsei cu închisoarea, în penitenciar de tip închis. De asemenea, acesta a fost obligat să plătească peste 15.000 de lei pentru cheltuielile de judecată.

Decizia integrală a Curții de Apel Chișinău va fi pronunțată la 10 octombrie curent. Aceasta este definitivă și executorie, însă poate fi atacată cu recurs la Curtea Supremă de Justiție.

Articole asemănătoare

Back to top button