fbpx

Interzis prin lege! Consumatorii casnici nu vor putea rămâne fără gaze, căldură și electricitate, în perioada rece a anului

Cu 70 de voturi ale deputaților, a fost aprobat, în cea de-a doua lectură, proiectul de lege cu privire la interzicerea deconectărilor de la servicii locativ-comunale în perioada rece a anului 1 noiembrie 2022 – 31 martie 2023. Proiectul a fost înaintat cu titlu de inițiativă legislativă de către președintele și vicepreședintele Comisiei protecție socială, sănătate și familie, Dan Perciun și Vladimir Odnostalco.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit autorilor, scopul proiectului de lege este implementarea unor mecanisme viabile pentru reducerea riscului de deconectări de la serviciile locativ-comunale.

Prevederile inițiativei legislative se extind asupra gospodăriilor casnice, în cazul în care acestora le-a fost atribuită categoria de vulnerabilitate ridicată sau foarte ridicată. O altă condiție este ca datoria scadentă să fie executată parțial, în cuantum de 50% din suma datorată pentru perioada curentă de facturare – în cazul gospodăriilor casnice cu grad de vulnerabilitate foarte ridicată și 60% – cu grad de vulnerabilitate ridicată.

Totodată, suma cumulativă a datoriei acumulate în perioada rece a anului nu trebuie să depășească 5000 de lei pentru energia termică și gaze naturale și 1500 pentru energia electrică.

Articole asemănătoare

Back to top button