fbpx

Implicați în afaceri dubioase cu terenuri. Ex-funcționari ai Primăriei Durlești ar fi prejudiciat bugetul cu peste 6,5 milioane de lei

Mai mulți ex-funcționari din cadrul Primăriei Durlești sunt cercetați penal de ofițerii CNA și procurorii anticorupție într-un dosar de abuz de serviciu. Aceștia sunt bănuiți că ar fi pus la cale o schemă de înstrăinare a terenurilor din raza or. Durlești, în baza unor decizii ale Consiliului orășenesc.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit materialelor urmăririi penale, în perioada anilor 2005 – 2006, un consilier local, devenit ulterior primar, și alți funcționari din cadrul primăriei Durlești ar fi eliberat în mod fraudulos titluri de autentificare a dreptului deținătorului de teren pentru 21 de loturi, amplasate în extravilanul or. Durlești, cu suprafața totală de circa 1,5 ha.

În continuarea acțiunilor sale infracționale, fostul consilier le-ar fi solicitat pretinșilor beneficiari să se prezinte la notar, unde ar fi semnat procuri generale, care îl împuterniceau pe primul, dar și pe membri ai familiei lui, să administreze și să înstrăineze terenurile respective. Pentru a da un aspect legal acestei scheme, au avut loc tranzacții de vânzare-cumpărare fictive a terenurilor contra unor sume simbolice.

Ancheta a stabilit că beneficiarii finali ai terenurilor s-au dovedit a fi rude, persoane apropiate fostului consilier, dar și persoane implicate în schemă. Astfel, prejudiciul estimat pentru bugetul de stat depășește 6, 5 milioane de lei.

Ofițerii anticorupție au operat mai multe acțiuni de urmărire penală în vederea documentării cazului, iar fiica fostului consilier, care a deținut la un moment dat o funcție publică, a fost reținută pentru 72 de ore. Aceasta este cercetată pentru abuz de putere sau de serviciu, în interesul unui grup criminal organizat. Dacă va fi găsită vinovată, femeia riscă până la 8 ani de detenție cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 ani şi 15 ani.

În prezent se fac cercetări pentru stabilirea întregului cerc de suspecți și atragerea acestora la răspundere. Procuratura Anticorupție conduce urmărirea penală.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button