fbpx

Îi este dor de Președinție? Igor Dodon, prezentat drept șef al statului în ultimul său vlog

(update, ora 12:50) Emisiunea a fost republicată. În noua versiune, pe burtieră se indică „Igor Dodon, președintele Republicii Moldova 2016-2020”și „Președinte al PSRM”.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Igor Dodon, președintele Republicii Moldova – acesta era textul prezentat pe burtieră în timpul ultimului vlog publicat de politician. La scurt timp după ce a fost plasată pe Facebook, ediția de vineri a emisiunii a fost ștearsă.

Gafa a fost depistată de internauți. Potrivit cotidianul.md, aceștia l-au ironizat pe Dodon pentru faptul că „nu acceptă că nu mai este președinte”.

Foto: cotidianul.md

Anterior, politicianul a fost criticat pentru denumirea emisiunii sale. Aceasta continua să se numească „Președintele răspunde”, chiar dacă liderul socialiștilor a pierdut prezidențialele.

Vlogul lui Igor Dodon a fost lansat în toamna anului 2019. În cadrul acestuia politicianul a făcut mai multe declarații controversate și le-a făcut moldovenilor excursii prin gospodăriile de la Condrița și Sadova.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button