Guvernul propune stare de urgență până la 20 noiembrie

Guvernul Republicii Moldova propune instituirea stării de urgență în legătură cu criza energetică pentru perioada 22 octombrie – 20 noiembrie curent. Propunerea vine ca urmare a recomandării din partea Comisiei pentru Situații Excepționale.
Parlamentul ar urma să voteze introducerea stării de urgență la ședința plenară de astăzi, 22 octombrie, despre care s-a anunțat aseară. Astfel, prim-ministra Natalia Gavriliță va merge în plenul Legislativului pentru a argumenta necesitatea instituirii stării de urgență.
„Reieșind din cele relevate și ținând cont de asigurarea cu aprovizionare cu gaze naturale considerăm imperios aprobarea acestei hotărâri”, a declarat Constantin Borosan, secretar de stat al Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.
„Împuternicirile și restricțiile vor fi utilizate doar în domeniul energetic și doar pentru depășirea crizei de gaze naturale”, a declarat ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco.