fbpx

Germania oferă 50 de milioane de euro împrumut R. Moldova, în contextul crizei energetice și a refugiaților

Germania va împrumuta Republica Moldova cu 50 de milioane de euro, fără condiționalități, pentru a face față valului de refugiați din Ucraina și costurilor ridicate cu energia, transmite Digi24, cu referire la Reuters.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.
Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

„Guvernul german vrea să ofere sprijin financiar unei ţări care se confruntă cu provocări politice şi financiare uriaşe, în special având în vedere numărul mare de refugiaţi pe care i-a primit şi creşterea costurilor cu energia”, se precizează într-un comunicat de presă al Guvernului de la Berlin.

Germania găzduieşte marţi, împreună cu Franţa şi România, o conferinţă a donatorilor pentru a ajuta ţara vecină, eveniment la care va participa şi premierul Republicii Moldova, Natalia Gavriliţa.

La o populaţie de 2,6 milioane de locuitori, Republica Moldova a primit mai mulţi refugiaţi ucraineni decât orice altă ţară, raportat la numărul de locuitori. Potrivit premierului Natalia Gavriliţa, dintre cei peste 390.000 de ucraineni care s-au refugiat în Republica Moldova, aproximativ 100.000 de oameni au ales să rămână pe teritoriul republicii, dintre care jumătate sunt copii.

Anterior, Dumitru Udrea, secretar general al Guvernului de la Chişinău, a declarat că Republica Moldova „se găseşte într-o situaţie dificilă”, scrie Agerpres.

Războiul din Ucraina a dus la un aflux de refugiaţi cu un impact asupra economiei ţării, care suferă de asemenea de pe urma întreruperii lanţurilor de aprovizionare şi a creşterii facturilor la gaze şi electricitate.

„Pentru 2022, ne aşteptăm la o contracţie a economiei de 3%, în scenariul optimist, şi una de 15% în cel mai pesimist scenariu”, în timp ce inflaţia ar putea ajunge la 30% la finele anului, apreciază Dumitru Udrea.

Articole asemănătoare

Back to top button