foto, video | Mai multe automobile de pe strada Albișoara au fost deteriorate

Mai multe automobile parcate pe strada Albișoara din capitală au fost deteriorate în noaptea zilei de marți, 13 februarie.
Ofiţerul de presă al Poliţiei Capitalei, Natalia Stati, a comunicat că la fața locului s-au deplasat polițistii unde au stabilit că pe parcursul nopții au fost deteriorate în jur de 13 automobile, iar dintr-un automobil au fost sustrase bunuri materiale.
Pe acest caz a fost inițiată o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor. Ofițerii de investigare și urmărire penală întreprind toate măsurile în identificarea persoanei care a comis aceste fapte.