fbpx

foto | Două camioane s-au tamponat violent la Călărași. Unul dintre șoferi a avut nevoie de ajutorul medicilor

Două camioane s-au tamponat luni dimineața pe podul din apropierea localității Bravicea, raionul Călărași. Impactul s-a produs în jurul orei 06:20. 

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Un bărbat de 51 de ani, care era la volanul unui TIR de model DAF, se deplasa spre Chișinău. Cristina Vicol, ofițerea de presă a inspectoratului de Poliție Călărași, ne-a comunicat că acesta nu ar fi cedat trecerea și finisarea manevrei de ieșire de pe podul aflat în reparație, altui șofer al unui camion de model Mercedes.

Ca urmare, deoarece pe pod actualmente este deschisă doar o bandă de deplasare, cele două vehicule s-au tamponat frontal. În urma impactului, șoferul de 39 de ani din Mercedes a avut nevoie de ajutorul medicilor. Acesta a suferit o fractură la picior și a fost transportat la spital.

Testul alcoolscopic a stabilit că șoferul camionului de model DAF nu era în stare de ebrietate. Poliția investighează toate circumstanțele producerii accidentului rutier.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button