fbpx

foto | Constantin Țuțu, surprins în România. Unde ar fi fost observat ex-deputatul PDM, anunțat în căutare internațională?

Fostul deputat al Partidului Democrat din Moldova, Constantin Țuțu, anunțat în căutare internațională, ar fi fost surprins în România.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Țuțu ar fi fost observat la o benzinărie din Brașov, în timp ce își alimenta automobilul, o fotografie în acest sens fiind expediată redacției ProTV.md.

Foto: protv.md

Amintim că ex-deputatul PDM este anunțat în căutare națională și internațională din luna decembrie 2019. Numele lui Constantin Țuțu a fost inclus în baza de date Interpol după o solicitare în acest sens făcută de autoritățile din Moldova.

În septembrie 2019, Judecătoria Chișinău a emis un mandat de arest pentru 30 de zile în contumacie (absența nejustificată atunci când este convocat de organele de drept) pe numele lui Țuțu, iar la 1 octombrie, fostul procuror general interimar, Dumitru Robu, a pornit o cauză penală pe faptul îmbogăţirii ilicite comise de către deputatul democrat în perioada anilor 2014 – 2018.

Potrivit datelor din cadrul investigaţiilor, acţiunile prejudiciabile s-au manifestat prin deţinerea de bunuri care depăşesc substanţial veniturile declarate de acesta în perioada menţionată, inclusiv automobile şi imobile de lux.

Articole asemănătoare

Back to top button