fbpx

foto | Cine sunt cei șapte laureați ai Premiului Național pentru anul 2021? Câștigătorii au fost decernați la Guvern

Laureații Premiului Național pentru anul 2021 au fost decernați miercuri, 10 noiembrie, în cadrul unui evenimet organizat la Guvern. Premierul Natalia Gavrilița a felicitat cei șapte câștigători ai concursului cărora le-a înmânat Premiul Național 2021 și le-a mulțumit pentru contribuția semnificativă în domeniile de activitate și promovarea imaginii Republicii Moldova.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Avem nevoie, poate, mai mult decât altă dată, de mobilizare pentru a construi acasă un viitor demn. Susținerea și cultivarea patrimoniului uman este o prioritate a Guvernului. Sunt onorată să vorbesc acum în fața oamenilor care au un impact major la dezvoltarea științei, tehnologiilor, culturii, artei și sportului. În fața celor care prin activitatea lor contribuie la consolidarea valorilor noastre naționale și a imaginii Republicii Moldova”, a declarat prim-ministra Gavrilița.

Cei șapte laureați ai Premiului Național pentru anul curent sunt: Ghenadie Jaloba, Petru Neamțu, Anastasia Nichita, Tudor Cîrlan, Maria Șleahtițchi, Vitalie Ciobanu și Colectivul Instituției Publice Teatrul Național „Mihai Eminescu”.

Prim-ministrul a menționat că Republica Moldova un potențial enorm și poate deveni un furnizor recunoscut de produse culturale de înaltă calitate pe piața europeană, iar echipa de la Guvern lucrează pentru a iniția proiecte de investiții în industriile creative, în protejarea și promovarea patrimoniului cultural, în asigurarea principiilor de integritate și corectitudine în activitatea sportivă și în guvernanța acesteia, în promovarea eficientă a rolului benefic al activității fizice pentru sănătatea populației.

„Voi, laureații Premiului Național, ați dăruit comunității, pe parcursul carierei momente de bucurie și realizare, opere și realizări care au atins suflete și au făcut țara mai bogată, ați demonstrat rezultate impresionante în domeniile artelor plastice, muzicii, teatrului, portului și publicisticii”, a spus șefa Guvernului.

De asemenea, Executivul are ca obiectiv reabilitarea caselor de cultură din sate și orașe, a bibliotecilor sau terenurilor psortive și transformarea acestora în centre comunitare culturale active, pentru a spori calitatea vieții oamenilor atât în zonele rurale, cât și în cele urbane.

Premiul Naţional, în valoare de 100.000 de lei, se acordă anual de Guvern în semn de recunoștință și gratitudine pentru rezultate remarcabile ce au contribuit substanțial la promovarea imaginii țării pe plan internațional și au avut un impact considerabil asupra progresului științific.

Această prezentare necesită JavaScript.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button