fbpx

foto | Cimișlia: Au fost găsite peste 30 de obiecte explozibile din perioada celui de-al Doilea Război Mondial

Peste 30 de obiecte explozibile din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, au fost identificate în două localități din raionul Cimișlia. Geniştii din Brigada de infanterie motorizată „Dacia”, au fost solicitați la fața locului.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit ofiţerului superior Serviciului geniu, căpitan Ivan Cornegruţa, în perioada 14-15 iulie curent, echipa de genişti condusă de locotenentul major Aliona Bezman, a intervenit în satele Ivanovca Nouă şi Lipoveni din raionul Cimişlia, unde în urma lucrărilor agricole şi forestiere au fost descoperite 32 de muniţii care datau din perioada celui de-al Doilea Război Mondial.

„În cele două cazuri au fost identificate 24 grenade de mână RGD, cinci bombe de aruncător de 82 mm, trei proiectile de artilerie de calibru diferit, care au fost nimicite în condiţii de maximă securitate la Centrul de instruire al unităţii”, declară Brigada Infanterie Motorizată „Dacia”.

Totodată, angajații „Dacia” atenționează cetățenii despre faptul că, suntem în sezonul lucrărilor agricole și există riscul descoperirii în sol a obiectelor explozive neidentificate.

„În asemenea situaţii se vor anunţa imediat autorităţile locale care vor solicita, la rândul lor, intervenţia grupelor de deminare în zonele respective”, menționează Serviciului geniu al Armatei Naţionale.

Geniştii Armatei Naţionale au lichidat de la începutul anului curent, circa 185 de obiecte explozive de diferite tipuri în localităţile din raioanele Cimişlia, Căuşeni, Anenii Noi, Hînceşti, Cahul, Taraclia, Ştefan Vodă, Ungheni şi Ialoveni.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

 

Articole asemănătoare

Back to top button