fbpx

Educația ecologică, o nouă materie? A fost lansată o petiție pentru obligativitatea acesteia în școli și grădinițe

A fost lansată o petiție online prin care se cere introducerea educației ecologice ca materie obligatorie în învățământul primar și preșcolar. 

„Introducerea educației ecologice ca obiect obligatoriu la treapta preșcolară și primară a învățământului din Republica Moldova este o necesitate, întrucât zi de zi putem observa atitudinea neglijentă a oamenilor față de mediul înconjurător.

Oferind educația necesară copiilor între 3 și 10 ani, avem șansa să schimbăm felul în care oamenii percep sintagma protejarea mediului și să creștem generații de oameni informați și conștienți de acțiunile sale, deoarece conform cercetărilor efectuate de psihologi, anume în aceasta perioadă creierul copilului asimilează cel mai bine informația”, se arată în textul petiției.

Scopul autoarei, dar și a celor care semnează petiția, este de a strânge 80 de semnături, astfel încât solicitarea să fie expediată Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button