Actualitate

doc | Refuzul Procuraturii de a examina pretinsa uzurpare a puterii de stat de către Parlament, contestat în judecată

După ce Procuratura Generală a refuzat să examineze pretinsa uzurpare a puterii de stat de către Parlament, deputatul PAS, Sergiu Litvinenco, a contestat la judecătorul de instrucție Ordonanța de refuz emisă de Procurorul General.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Consider că procurorii trebuie să cerceteze cazul cu maximă responsabilitate și seriozitate, și nu în bătaie de joc. Pentru că este vorba de o tentativă de subminare a ordinii constituţionale şi nu de un furt de rutină. Or, așa cum am spus, inclusiv din cauza că nimeni nu a fost pedepsit pentru tentativa lui Plahotniuc de uzurpare a puterii din iunie 2019, Dodon a hotărât să încerce și el. Și a încercat. Și doar grație cetățenilor acestei țări, atât Plahotniuc în 2019, cât și Dodon în 2021, au eșuat”, a scris parlamentarul pe Facebook.

„În afară de asta, nu-mi pot explica lipsa unei reacții rezonabile din partea procuraturii în cazul întâlnirii „de taină” de duminica trecută dintre adjunctul procurorului general Ruslan Popov și uzurpatorul funcției de judecător constituțional, Boris Lupașcu. Pentru că, fiți atenți: la început Popov a negat că a avut vreo întâlnire cu Lupașcu; apoi totuși a confirmat că întâlnirea a avut loc, însă a fost una „accidentală” și, totodată, nu ar fi vreo problemă câtă vreme sesizarea împotriva lui Lupașcu a fost „recepționată” luni.

În primul rând, Popov a mințit că nu s-a întâlnit cu Lupașcu, ceea ce este deja o problemă majoră. În al doilea rând, o întâlnire „accidentală” poate dura 40 de minute, mai ales într-o benzinărie? În al treilea rând, argumentul că sesizarea a fost „recepționată” luni nu ține, or încă de sâmbătă toți știau că există un astfel de document în raport cu Lupașcu. Și despre ce totuși a fost discuția dintre cei doi? Există totuși vreo legătură dintre aceasta și acțiunile care au urmat?”, a mai scris Sergiu Litvinenco.

Foto: Sergiu Litvinenco/FB

Redacția ZUGO

Recent Posts

video | „A fost o noapte de iad”. Nou atac cu rachete balistice asupra Kievului: Bilanțul tragic anunțat de primarul Klitschko

Rusia a atacat în primele ore ale zilei de sâmbătă cu rachete balistice capitala Ucrainei,…

11 ore ago

Zeci de mii de migranți s-au întors voluntar în Maroc după ce au trecut pe teritoriul spaniol Ceuta

Președintele regiunii Ceuta a estimat numărul migranților la 60.000, ceea ce echivalează cu 70% din…

12 ore ago

De ce fug oamenii din Maroc? Explicația crizei de la hotarul spaniol

Migranții care caută o viață mai bună consideră Ceuta o poartă de acces către restul…

12 ore ago

Noi incendii în Grecia: o suburbie a Atenei a fost evacuată

Noi incendii de vegetație s-au declanșat vineri în Grecia, o țară aflată în stare de…

12 ore ago

Ilan Șor, trimis în judecată în dosarul privind delapidarea a 100 de milioane de dolari de la BEM

Procuratura Anticorupție (PA) a anunțat finalizarea urmăririi penale și trimiterea în instanța de judecată, pentru…

23 de ore ago

Tofan, discuție „foarte bună și concretă” cu premierul Ucrainei: „I-am transmis că Republica Moldova…”

Vasile Tofan a avut o discuție telefonică cu omologul său ucrainean, Sergii Korețkii, despre care…

23 de ore ago