fbpx

Daniel Ioniță, despre autospecialele rusești și ajutorul umanitar românesc: „Soluția este nu să vă ascundeți sub pod, ci să purtați masca corect”

Ambasadorul român în Republica Moldova, Daniel Ioniță, a comentat situația creată în jurul prezentării în centrul capitalei a mașinilor de deszăpezire donate de Rusia. Subiectul a stârnit ieri mai multe nemulțumiri în spațiul public, evenimentul fiind comparat de unii moldoveni cu cel organizat la primirea ajutorului umanitar românesc.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Între COVID-19 și zăpadă, prefer zăpada”, a scris Ioniță pe pagina sa de Facebook. Acesta le-a sugerat tuturor, la nivel personal, să poarte masca de protecție corect, pentru a se proteja de virus.

„Între COVID-19 și zăpadă, prefer zăpada! Am ajuns la această concluzie și după ce am văzut că unii par să acorde mai multă importanță mașinilor de deszăpezire decât ajutoarelor dezinteresate, generoase și necondiționate din partea României sau statelor membre UE, care au constat în echipamente de protecție si medicamente”, a precizat Ioniță.

Diplomatul susține că nu se știe care vor fi condițiile meteorologice din această iarnă, însă crede că numărul infectărilor cu virusul COVID-19 va până la sfârșitul anului, iar responsabilitatea este cea mai importantă într-o asemenea situația.

„Soluția la nivel personal este nu să vă ascundeți sub pod, ci sa purtați masca în mod corect. Pandemia va trece, altele…”, și-a încheiat mesajul Ioniță.

Amintim că, ieri, 17 octombrie, în centrul capitalei au fost prezentate cinci autospeciale donate Chișinăului de autoritățile de la Moscova. Ca urmare, unii internauți au amintit autorităților că ajutorul umanitar de peste Prut a fost primit sub podul din cartierul Telecentru.

Articole asemănătoare

Back to top button