fbpx

Cehia: Presupusă fraudă cu subvenţii europene. Poliţia a cerut inculparea premierului Andrej Babis

Procuratura cehă a anunţat luni că poliţia a cerut parchetului inculparea premierului Andrej Babis, în legătură cu un dosar de presupusă fraudă cu subvenţii europene. Poliţia bănuieşte că în 2007 Babis a transferat temporar ferma şi resort-ul „Cuibul de berze!, din apropiere de Praga, în afara holdingului său agro-alimentar Agrofert, pentru a beneficia de subvenţiile europene destinate micilor întreprinderi.

Conform poliţiei, el ar fi deturnat astfel subvenţii de aproape 2 milioane de euro, scrie Agerpres.

Omul politic şi de afaceri în vârstă de 66 de ani, de origine slovacă şi al cincilea cel mai bogat om din Cehia, potrivit Forbes, a negat că ar fi acţionat ilegal.

„Documentaţia privind cazul numit de media afacerea „Cuibul de berze” a fost remisă astăzi procurorului general, însoţită de o propunere de inculpare”, a anunţat într-un comunicat biroul procurorului din Praga.

Comunicatul notează că procurorul poate decide „inculparea, încetarea procedurii penale sau abordarea cazului în alt mod”.

Poliţia a mai solicitat inculparea lui Babis şi în 2019, dar atunci un procuror a conchis că acuzaţiile sunt nefondate. În acelaşi an însă procurorul general a redeschis dosarul cu privire la Babis şi la asistenta sa Jana Mayerova.

Andrej Babis, ex-comunist şi fost colaborator al poliţiei secrete a anilor 1980, pe când fosta Cehoslovacie era „satelit” sovietic, este de asemenea acuzat de conflict de interese de către Comisia Europeană.

Premierul insistă că a transferat proprietatea holdingului Agrofert către două fonduri fiduciare tocmai pentru a evita un conflict de interese, dar registrele publice îl prezintă în continuare drept beneficiar efectiv al grupului.

Andrej Babis conduce în prezent un guvern minoritar de coaliţie format din mişcarea sa populist-centristă ANO (Da, în cehă) şi social-democraţi.

Dacă ANO s-a menţinut ani la rând la 30% în sondaje, recent formaţiunea a căzut în dizgraţia alegătorilor, nemulţumiţi de gestionarea pandemiei de către guvern.

Cu puţin peste patru luni înaintea alegerilor legislative din octombrie a.c., ANO a ieşit pe poziţia a treia într-un sondaj realizat de agenţia Kantar CZ, weekendul trecut, cu 19%, după două coaliţii ale opoziţiei.

Articole asemănătoare

Back to top button