fbpx

BERD oferă R. Moldova un împrumut de 300 de milioane de euro pentru sporirea securității energetice

Împrumutul, acordat în contextul „Cadrului de reziliență și mijloace de trai al BERD”, cu un buget total de 2 miliarde de euro, destinat sprijinirii Ucrainei și țărilor din vecinătate afectate de criza de securitate din regiune, va fi împărțit în două tranșe:

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

• tranșa de urgență de 200 de milioane de euro va fi utilizată, la necesitate, pentru a spori reziliența ţării în cazul unor posibile limitări/întreruperi a aprovizionării cu gaze naturale;
• 100 de milioane de euro vor putea fi utilizați pentru a crea o rezervă strategică de gaze naturale care va fi stocată în România sau Ucraina.

Scopul tranzacției este de a asigura aprovizionarea neîntreruptă cu gaze a țării noastre și de a proteja necesitățile de bază a 2,7 milioane de moldoveni și refugiați din Ucraina. Iar progresele recente înregistrate de țara noastră în implementarea celui de-al treilea pachet energetic al UE și punerea în funcțiune a unei interconexiuni de gaze între România și Moldova, oferă mijloacele tehnice pentru a înlocui furnizarea energiei de la nodurile UE în cazul limitărilor/sistării furnizării .

Vicepremierul Andrei Spînu: „ Acest împrumut de la BERD este un pilon important spre a deveni mai independenți și mai rezistenți la provocările energetice, prin crearea altor noi alternative de livrare a gazelor naturale din spațiul european”.

Totodată, Guvernul de la Chișinău va autoriza SA „Energocom” să achiziționeze gaze din surse alternative prin licitații, în principal, la granițele UE și Ucraina. Acest lucru permite BERD să plătească pentru gazele naturale din împrumut direct furnizorilor precalificați din UE selectați de Energocom și agreați de BERD în conformitate cu regulile de achiziții ale Băncii. Modul de tranzacționare este structurat pentru a asigura transparența deplină a veniturilor din împrumut.

Prin acest împrumut, partenerii externi și-au reiterat susținerea față de Republica Moldova în această perioada plină de provocări.

BERD este unul dintre principalii investitori în Republica Moldova și, până în prezent, a investit peste 1,5 miliarde de euro prin 154 de proiecte. De asemenea, a oferit servicii de consultanță pentru peste 1.000 de firme din țară pentru a le ajuta să își îmbunătățească performanța și să se dezvolte.

Articole asemănătoare

Back to top button