Avia Invest, despre declarațiile lui Spînu privind monopolul de la aeroport: Pasagerii pot folosi orice serviciu de taxi
Compania aeriana Avia Invest susține că declarațiile viceprim-ministrului Andrei Spînu privind monopolul serviciilor de taxi de la Aeroportul Internațional Chișinău sunt false. Declarația a fost făcută marți, 31 ianuarie într-o postare pe rețelele de socializare.
„Afirmațiile despre monopolul existent la aeroport privind serviciile de taxi sunt un fals. Toți pasagerii au fost și sunt în drept să aleagă și să folosească orice serviciu de taxi disponibil în țară”, a scris Chișinău International Airport, Moldova pe Facebook.
De asemenea, compania anunță despre taxele serviciilor de taxi în perimetrul aeroportului: „Varianta finală urmează să fie implementată în decurs de două săptămâni, după dezbaterile cu ANTA și transportatorii autorizați”.
Amintim că luni, 30 ianuarie, Spînu a anunțat că toți operatorii de taxi vor putea prelua pasageri de la Aeroportul Internațional Chișinău.