fbpx

Averile unui procuror Anticorupție și a unui primar din suburbia capitalei, luate la ochi de către ANI

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a inițiat pe parcursul zilelor de 18 – 22 octombrie 2021, controlul averii pe numele unui procuror Anticorupție, a unui primar din suburbia capitalei, dar și a unuia din raionul Orhei. 

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Totodată, în alte trei proceduri de control figurează un funcționar public din raionul Hâncești, care este verificat pentru un posibil conflict de interese, iar în două proceduri privind incompatibilități de funcție sunt vizați un primar din raionul Telenești și un consilier local din Pruteni, raionul Fălești.

De asemenea, au fost stabilite patru conflicte de interese, care au fost admise în funcția de demnitate publică de către un șef de Direcție din cadrul Consiliului municipiului Chișinău, un primar și un fost primar din raionul Cimișlia și un director de grădiniță din raionul Soroca.

O amendă de 3000 de lei a fost aplicată în privința unui consilier local din Copceac UTA Găgăuzia pentru nedepunerea declarației de avere și interese personale, iar alte șase cauze contravenționale au fost pornite pentru nedepunerea și depunerea tardivă a declarațiilor de avere și interese personale.

Astfel, un director de întreprindere municipală din UTA Găgăuzia, un primar din raionul Telenești, trei funcționari publici cu statut special din cadrul IP Fălești și un director de bibliotecă din suburbia Chișinăului sunt cercetați de inspectorii de integritate pentru încălcarea regulilor de depunere a declarațiilor și s-ar putea alege cu câte o amendă în acest sens.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button