Avea cel mult 20 de ani și părul blond-roșietic. Femeia ucisă și arsă la Florești acum trei luni nu a fost identificată încă
După trei luni de la descoperirea unui cadavru ars în localitatea Nicolaevca, Florești, victima nu a fost încă identificată. Oamenii legii solicită încă o dată ajutorul cetățenilor pentru a stabili cine este femeia ucisă, apoi arsă.
Oamenii legii atenționează că femeia ar fi putut anunța rudele că pleacă peste hotare la muncă. Astfel, cetățenii sunt rugați să verifice dacă a să apropiații ale căror semnalmente coincid cu cele descrise sunt în siguranță.
În cadrul cercetării la fața locului au fost depistate și ridicate fragmente de lenjerie (sutien și maiou) de culoare roșie și cercei din aur, proba 585. Poliția atrage atenția asupra modelului bijuteriilor depistate.
Proprietara lor avea între 16 și 20 de ani, înălțimea de 1,65 metri, corpolența slabă, părul vopsit de culoare blond-roșietic (decolorat), coroana dentară integră, toți dinții naturali, iar mărimea tălpii piciorului – aproximativ 35.
Persoanele care dispun de informații privind identificarea cadavrului şi verificarea semnalmentelor descrise sunt rugate să sune la numerele de telefon: 112 sau 060033442.
De menționat este că, anterior, Poliția a emis anunțuri similare. Amintim că, trupul neînsuflețit al femeii a fost găsit la începutul lunii decembrie 2020, pe un câmp. Cadavrul a fost distrus prin incendiere, în proporție de 90%. Oamenii legii investighează cazul pentru a determina circumstanțele producerii tragediei.