Australia: Legea care obligă giganţii tech să plătească conţinutul media, adoptată de Parlament
Parlamentul australian a adoptat o lege care obligă giganţii tehnologici să plătească mass-media pentru preluările de conţinut. Actul a obținut votul parlametarilor cu uşurinţă după ce companiile Facebook şi Google au ajuns la un acord cu autorităţile pentru a evita să fie supuse unui arbitraj obligatoriu.
Legea deschide calea pentru ca aceşti doi jucători digitali majori să investească zeci de milioane de dolari în acorduri pentru conţinut local, transmite Agerpres.
Această lege s-ar putea dovedi un model pentru rezolvarea conflictelor dintre giganţii tehnologici şi autorităţile de reglementare din întreaga lume pentru a echilibra relaţiile dintre mass-media tradiţionale, aflate într-o mare dificultate financiară, şi giganţii care domină internetul şi captează o parte semnificativă a veniturilor din publicitate.
Guvernul australian a declarat că legea va garanta că organizaţiile de presă „sunt compensate în mod echitabil pentru conţinutul pe care îl generează, contribuind astfel la menţinerea vie a jurnalismului de interes public în Australia”.
Google va plăti de acum pentru conţinutul de ştiri care apare în noul său instrument numit Google News Showcase, iar Facebook va trebui să plătească furnizorii care apar în produsul său News, ce urmează să fie lansat în Australia mai târziu în cursul acestui an.
După blocarea publicării de linkuri către articole de ştiri din mass-media locale sau internaţionale ca răspuns la proiectul de lege, proprietarul Instagram şi WhatsApp a cedat şi a încheiat un acord de ultimă oră cu guvernul de la Canberra.
Grupul lui Mark Zuckerberg a anunţat că va investi cel puţin un miliard de dolari în conţinut de ştiri în următorii trei ani. Această sumă, comunicată miercuri într-o postare pe blog de Nick Clegg, responsabil pentru afaceri publice, se adaugă celor 600 de milioane de dolari investiţi în mass-media din 2018.
La rândul său, Google şi-a exprimat deja acord să plătească „sume semnificative” în schimbul conţinutului oferit de grupul de presă al magnatului Rupert Murdoch, News Corp, care a făcut presiuni în favoarea adoptării acestei legi în Australia.
Facebook şi Google au la dispoziţie două luni pentru a încheia alte acorduri prin care să evite un arbitraj obligatoriu.