fbpx

audio | Educatoarea unei grădinițe din capitală, înregistrată cum ar agresa verbal copiii: „Taci că îți tai limba”

O educatoare de la grădinița nr. 188 din sectorul Ciocana al capitalei este acuzată că a agresat verbal copiii pe care îi educă. Pentru a demonstra acest lucru, părinții unei fetițe au montat un dispozitiv prin care să înregistreze atmosfera din grupă.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Ulterior, ei au făcut publice înregistrările care demonstrează comportamentul angajatei față de copiii de 3 ani.

„Starea ei de nervozitate, țipete, se punea jos, se uda. La grădiniță întrebam cum se manifestă și spuneau că totul este bine, acesta era răspunsul pe care îl primeam zi de zi”, a spus Nina Zetu, mama unei micuțe, transmite publika.md.

„Despre situația respectivă am aflat ieri dimineață, un părinte a depus o plângere verbală precum că copilul lui a fost abuzat verbal. Se desfășoară o anchetă de serviciu. Dacă se va adeveri cazul, educatoarea cu siguranță va fi concediată. Ea este la primul caz, până acum nici un părinte nu a depus nici o plângere, nici în scris, nici verbală”, a declarat directoarea Daniela Gagim, pentru sursa citată.

ZUGO a încercat să afle mai multe detalii de la instituția vizată, însă până în acest moment apelul nu ne-a fost recepționat. Vom încerca să revenim cu informații noi.

Articole asemănătoare

Back to top button